De ce au pierit dinozaurii

Ipoteze privind dispariţia dinozaurilor, cel mai puternic şi întins "imperiu" animal din întreaga existenţă a vieţii pe Pământ sunt atât de numeroase şi …. contradictorii, încât, simpla enumerare a câtorva ne va sugera incertitudinea care domneşte în acest domeniu. 

Unii autori pun dispariţia uriaşelor reptile preistorice, pe seama modificării climei. Retragerea apelor şi răcirea climei ar fi provocat pieirea saurienilor, animale "cu sânge rece" incapabile să-şi păstreze constantă temperatura corpului. Dar argumente de ordin geologic, paleontologic, ca şi supravieţuirea unor reprezentanţi adevărate fosile vii, cum sunt crocodilii sau broaştele ţestoase pun la îndoială această teorie. 

O altă ipoteză priveşte creşterea exagerată a dimensiunilor corporale şi de aici dificultatea crescândă a asigurării hranei sau a apărării în faţa noilor duşmani. Care erau aceşti duşmani? Se presupune că mamiferele, dar primele mamifere, nu depăşeau la data apariţiei lor, dimensiunile unor şoareci.

Poate că noii locatari ai planetei le mâncau ouăle, opinează unii cercetători, dar ipoteza ar putea fi valabilă doar în cazul saurienilor ovipari, ori au dispărut la fel de misterios şi dinosaurienii care năşteau pui vii. 

O nouă ipoteză privind cauzele ciudatei dispariţii a dinozaurienilor formulată de ecologul englez dr. T. Swain în urma unei minuţioase "expertize" care vizează reconstituirea meniului preistoric al reptilelor gigant, afirmă că în marea lor majoritate vegetarieni, au murit otrăviţi. El a fost frapat de coincidenţa dispariţiei dinozaurienilor cu momentul apariţiei şi dezvoltării impetuoase a angiospermelor. Profilate pe un nou meniu, reptilele preistorice, s-au intoxicat rapid cu substanţele taninoase şi alcaloizii produşi de angiosperme. 

Una, ar fi aceea, că foarte multe schelete de dinozauri au fost găsite în poziţii contorsionate, care sugerează cumplite convulsii în momentul morţii. Mai mult decât atât, coaja ouălor fosile ale unor reptile din cretacic prezintă modificări asemănătoare cu coaja ouălor unor păsări actuale intoxicate cu pesticide. 

Un cunoscut paleontolog, agasat de dorinţa expresă a publicului de a primi un răspuns exact şi concis la întrebarea, de ce au pierit dinosaurii? spune "Dinosaurii au dispărut pentru că de la început au constituit o greşeală a naturii şi pentru că şi aşa dominaţia lor durase prea mult.".

Încercând să sistematizeze numeroasele explicaţii avansate relativ la această problemă şi selectându-le doar pe cele ce se întemeiază pe un temeinic suport faptic vom arăta că acestea pot fi grupate în două mari categorii:

• Ipoteze axate pe schimbările drastice în compoziţia factorilor de mediu survenite la limita dintre mezozoic şi neozoic = cauze externe;
• Ipoteze bazate pe factori ce ţin de mediul intern al dinosaurilor: deficienţe sau insuficienţe fiziologice sau adaptative = cauze interne.

Din prima categorie fac parte cele legate de influenţa mişcărilor de ridicare a lanţurilor de munţi, deplasarea plăcilor tectonice care au condus la schimbări paleogeografice majore, vulcanismul cu degajările sale de gaze nocive provocând intensificarea radioactivităţii care ar fi influenţat fondul genetic al dinosaurilor amorsând mai ntâi gigantismul aberant şi amplificând disproporţiile corpului, răcirea generală a climei, trecerea de la vegetaţia mezofitică dominată de gimnosperme la vegetaţia neofitică caracterizată prin preponderenţa angiospermelor mai bogate în tanin şi alcaloizi "nefamiliari" în dieta dinosaurilor. Factorii externi cei mai adesea invocaţi se referă la creşterea radiaţiei cosmice favorizate de modificarea poziţiei polilor magnetici ai Pământului sau explozia catastrofală a unei supernove. Tot aici putem include o serie de factori de natură biologică cum ar fi unii paraziţi sau epidemii generale ce ar fi afectat populaţiile de dinosauri. 

Între cauzele interne cel mai adesea sunt invocate: îmbătrânirea grupului, dinosaurii ajungând la capătul "potenţialului lor evolutiv"; desincronizări în creşterea unor organe, dezechilibre fiziologice şi perturbări metabolice (o consecinţă a acestora fiind subţierea cojii oului dovedită prin studii minuţioase, ducând la imposibilitatea dezvoltării normale a embrionilor), la sfârşitul cretacicului.

Fiecare dintre aceste ipoteze au atât puncte "tari" dar şi multe altele vulnerabile. Este greu de exemplu, de crezut că răcirea climatului s-a produs brusc, în interval de câteva zile, cum susţine ipoteza mai sus pomenită, care leagă scăderea temperaturii pe Pământ de explozia unei supernove din galaxia noastră. O asemenea explozie este întovărăşită de o excesivă radiaţie cosmică, în special sub forma razelor X, absorbite de stratul de ozon şi ionosferă, ceea ce atrage o perturbare severă în circulaţia atmosferică. Drept urmare, aerul atmosferic saturat în vapori de apă este deplasat la mari înălţimi transformându-se în cristale de gheaţă, cauzând refracţia razelor solare ce determină o răcire bruscă a temperaturii. Există însă suficiente indicii că scăderea temperaturii până la atingerea unor limite critice s-a produs gradat în ultimele milioane de ani ai cretacicului şi că ea ar fi fost cauzată de ridicarea continentelor ca efect al deplasării plăcilor tectonice. 

De fapt, dispariţia dinosaurilor nu a constituit un fapt izolat ci unul integrat într-un fenomen amplu, universal, strâns legat de evenimentele geologice de la sfârşitul erei mezozoice. Se ştie că evoluţia duce la adaptare, iar adaptarea poate duce la apariţia unor specializări. Persistenţa timp îndelungat a unor condiţii relativ stabile în cadrul mediului de viaţă amplifică specializările. Supraspecializarea pentru un anumit mediu de viaţă este armă cu două tăişuri, ea este utilă atâta timp cât condiţiile de mediu se menţin în limite stabile, devenind potrivnică când acestea se modifică. În istoria, lor evoluţia categoriilor de animale dispărute la sfârşitul mezozoicului condusese la astfel de supraspecializări în mediul propriu de viaţă "reversul medaliei" fiind resimţit dramatic de fiecare dintre ele la sfârşitul cretacicului. 

Nimeni nu întreabă: de ce au dispărut trilobiţii, sau peştii placodermi sau stegocefalii sau alte animale consemnate de istoria vieţii. 

Interesul particular pentru destinele dinosaurilor poate fi legat doar de ineditul şi spectaculozitatea acestor animale, de forţa de mit pe care dinosaurii o exercită de la descoperirea lor şi pe care o vor exercita cu siguranţă în continuare.