Știați că...
Știați că...
- ✅ În India sunt foarte frecvente maimuţele hulman sau langurul. Fiind privite de hinduşi ca animale sfinte, sunt apărate, ba chiar se încearcă introducerea lor şi în alte regiuni. Din acest motiv, nimeni nu împiedică distrugerile care le fac în culturi. Ele sunt îngrijite de preoţi ca maimuţe ale templelor şi răsfăţate de credincioşi.
- ✅ Maimuţele cu ciot îşi trag numele de la atrofierea degetului mare de la membrele anterioare care a căpătat forma unui ciot. Puii se nasc cu blană albă dar capătă apoi o culoare roşie sau neagră. Blana lor preţioasă este cerută în comerţ. Sunt locuitori ai pădurilor virgine din Africa.
- ✅ Siamangul este un gibon la care degetele 2 şi 3 de la membre sunt unite printr-o membrană care le leagă până la ultima falangă. El are un sac laringian, care atârnă la partea anterioară a gâtului ca o guşă flască, dar care se umflă, când animalul strigă, amplificând sunetele emise. Sunt fricoşi şi dacă sunt surprinşi pe sol de un pericol, se sperie aşa de tare încât se zăpăcesc complet şi devin total neajutoraţi.
- ✅ O ciudăţenie din lumea mamiferelor o reprezintă ariciul australian sau echidna. Sunt animale active către seară şi noaptea. Simţul mirosului foarte bine dezvoltat, le serveşte la găsirea furnicilor şi a termitelor cu care se hrănesc. Odată cu aceste insecte li se lipesc de limbă şi fire de praf sau nisip care sunt înghiţite în cantităţi considerabile. Prezenţa echidnelor într-o regiune poate fi identificată adesea numai pe baza excrementelor de formă cilindrică, alcătuite din pământ amestecat cu resturi de insecte nedigerate. În perioada reproducerii, pe abdomenul femelei se formează un pliu pielos în care se depune un singur ou. Incubaţia oului durează 10 zile. Puiul la eclozare are 3.5 g şi măsoară 1.5 cm. Temperatura corpului echidnelor este uşor mai scăzută decât a celorlalte mamifere (31.10C) şi variază în funcţie de temperatura mediului. Trăiesc numai în Tasmania, Australia şi Papua Noua Guinee. Băştinaşii le vânează pentru carnea lor gustoasă.