Nevertebrate-Introducere

Datorită practicii sale milenare, omul a reuşit să cunoască relativ bine numeroase animale: peştii, păsările, mamiferele de vânat şi cele domestice, unele fiind îndrăgite de om pentru calităţile lor deosebite. 

În schimb, melcul, care se târăşte prin grădinile noastre, râma ce afânează solul, coralii arborescenţi, micile crustacee ce formează hrana de bază a peştilor ne sunt mult mai puţin cunoscute. 

Ele fac parte din grupul de animale nevertebrate, adică, lipsite de coloană vertebrală şi de un schelet osos intern. 

Printre caracteristicile generale ale nevertebratelor menţionăm, în primul rând, dimensiunile lor mici şi chiar foarte mici, sistemul nervos puţin dezvoltat, scheletul format în general din calcar, acolo unde există întotdeauna extern,servind nu numai la prinderea muşchilor, pe care îi acoperă, dar asigurând şi protecţia corpului. Numeroase forme au simetrie radiară. Ciclul lor de viaţă este în general scurt, variind între 3 şi 4 ore la protozoare, 2-3 ani la unele insecte, rar mai mult. 

Ca număr de specii şi de indivizi nevertebratele formează cea mai mare parte a regnului animal. 

Încă din timpuri îndepărtate, în Grecia antică unde s-au născut bazele ştiinţei zoologiei, nevertebratele au atras atenţia învăţaţilor prin diversitatea, bogăţia de culori şi frumuseţea aspectului lor. Studiul lor a fost însă lent şi anevoios, datorită, pe de o parte dimensiunilor foarte mici şi ca atare imposibilităţii de a fi cercetate fără aparate de mărire, iar pe de altă parte, formelor acestora uneori atât de bizare încât nici nu păreau a aparţine regnului animal. 

Începând din secolul al XVII-lea lumea vertebratelor a început să fie mai sistematic studiată şi mai bine cunoscută. 

Cercetările naturaliştilor au dus nu numai la descoperirea unui număr din ce în ce mai mare de specii ci şi la înţelegerea faptului că lumea animală a cunoscut un îndelung proces de transformări, o evoluţie neîntreruptă.

În cursul acestui proces, unele grupe de animale au dispărut altele s-au împărţit în mai multe ramuri şi au evoluat fiecare în direcţii diferite, în timp ce un mic număr de animale au suferit foarte puţine modificări în decurs de sute de milioane de ani, păstrând, aproape neschimbate, forma şi alcătuirea de la început. 

Reprezentarea care trebuie să ne-o formăm asupra lumii animale este aceea a unui arbore uriaş cu numeroase crengi ramificate.

Urcând pe crengile acestui arbore avem impresia că urcăm înseşi treptele universului animal. 

Cu fiecare ramură, urcăm mai sus pe scara evoluţiei; grupele animale sunt mai complicate în alcătuirea lor şi mai perfecţionate, ele câştigă o mai mare independenţă faţă de condiţiile naturale de trai, adică faţă de mediu şi comportamentul lor este din ce în ce mai complex. 

Încercăm să dăm o vedere de ansamblu asupra unei lumi atât de complexe ca a nevertebratelor în speranţa că cititorii vor găsi răspuns întrebărilor ce şi le pun în legătură cu ele, iar alţii se vor pasiona pentru studierea şi cunoaşterea lor aprofundată.