Încrengătura Echinodermata
Echinoderme
Cuprinde stele, arici, crini şi castraveţi de mare caracterizate printr-o structură radiară pentagonală (cu cinci raze) motiv pentru care vechii sistematicieni le-au unit împreună cu celenteratele sub denumirea de ”radiata".
Cele două grupuri se deosebesc fundamental prin faptul că celenteratele posedă de la început această simetrie pe când echinodermele provin din larve cu simetrie bilaterală. Echinodermele au corpul acoperit cu plăci calcaroase şi ace calcaroase. Cavitatea corpului se împarte în cinci canale radiare, care trimit pe ambele părţi canale mici laterale, care ies pe suprafaţa corpului şi cu ajutorul unei vezicule interne care pompează apă în ele servesc ca organe de mişcare.
Este o încrengătură foarte bogată în specii. Sunt animale exclusiv acvatice, exclusiv marine. În apă dulce mor repede.
Subîncrengătura Eleutherozoa
Echinoderme libere
1. Clasa Asteroidea este formată din stelele de mare, echinoderme care se mişcă liber. Ele au forma unor stele lăţite, ale căror braţe trec treptat în discul corporal şi se contopesc cu el. Deoarece organele interne (partea intestinală şi glandele sexuale) ajung până în braţe, în cazul secţionării animalului, nu numai corpul are posibilitatea de a regenera braţul, dar chiar şi un singur braţ poate completa corpul întreg împreună cu celelalte braţe lipsă. La unele specii, o autosecţionare a animalului se poate produce chiar din motive neînsemnate, constituind astfel o cale pentru reproducţia asexuată. Orificiul bucal se găseşte pe partea inferioară şi anusul dacă există, pe partea superioară.
Stelele de mare trăiesc ca răpitoare pe contul diverselor animale mai mari de pe fundul marin, populat mai ales cu melci şi scoici. Steaua de mare deschide scoica fixând pedunculii ambulacrari de valve pe care le întind până când în cele din urmă, scoica oboseşte.
După aceasta, steaua îşi întoarce stomacul peste pradă, digerând-o astfel în afara corpului. Curăţirea corpului se face cu ajutorul unor cleştişori (pedicelarii), care provin din transformarea unor spini de pe corp şi se găsesc în mare număr în jurul gurii.
2. Clasa Ophiuroidea, ofiuridele, cuprinde stelele seprentiforme care au evoluat din stelele de mare probabil deja în perioada precambriană. Cele mai vechi specii cunoscute din această clasă au rămas asemănătoare cu stelele de mare de atunci. Speciile actuale de ofiuride însă se caracterizează prin braţele lor subţiri şi foarte mobile, bine delimitate de discul corporal.
3. Clasa Echinoidea este reprezentată de aricii de mare. Corpul lor globulos şi lipsit de braţe este complet acoperit cu o carapace formată din plăci calcaroase şi de aceea este imobil. Orificiul bucal se află pe partea inferioară iar anusul primitiv pe partea opusă, deci superioară.
Toţi aricii de mare au spini mobili, de la care provine şi denumirea lor. Aceştia servesc atât pentru protecţie, cât şi pentru deplasare. Printre aceşti spini se află pedicelariile care curăţă corpul, culeg animalele mici de pe el şi le aduc la pedunculii ambulacrari care le transportă mai departe spre gură. Ele servesc şi la apărare, ca pedicelarii veninoase. Mulţi arici de mare trăiesc ca animale răpitoare. Ei posedă un aparat masticator puternic,cu o structură pentaradiară, complicată, cunoscută încă de Pliniu sub denumirea de ”lanterna lui Aristotel". Echinidele ce se hrănesc cu alge posedă de asemenea un astfel de aparat masticator, pe care nu-l întâlnim însă la cele ce se hrănesc cu nămol.
4. Clasa Holothuroidea cuprinde vălătucii sau castraveţii-de-mare. Ultima clasă de echinoderm liber, posedă un schelet format din particule calcaroase foarte frumoase, de mărime microscopică, din care cauză ele nu apar dure, ci mai curând cu o piele moale. Axul lor principal este longitudinal: la un pol se află gura iar la celălalt, anusul. În jurul gurii se află o coroană de tentacule, uneori ca penele, alteori ca degetele sau ca nişte beţişoare terminate cu câte un disc mic. Holoturiile au nevoie de mult oxigen şi respiră prin pulmonii acvatici, care comunică cu intestinul terminal. Dacă scoatem animalul din apă, atunci el aruncă prin anus sub forma unui jet puternic apă intestinală.
Dacă animalele sunt foarte excitate, ele îşi aruncă prin capătul posterior o mare parte a viscerelor. Acest lucru nu constituie însă pentru ele o pierdere gravă, deoarece tot ce s-a eliminat se regenerează în scurtă vreme. Castraveţii de mare sunt folosiţi în unele părţi pentru hrană. Se consumă şi pe coastele chineze unde, uscaţi sunt cunoscuţi sub numele de trepangi.
Reînnoirea viscerelor şi chiar a unei părţi din corp este la unele holoturii un fenomen natural. La Stychopus de pildă, aceasta are loc anual în luna septembrie. Unii zoologi cred că această evisceraţie ar fi o modalitate de excreţie. Fragmentarea uneori spontană a corpului şi regenerarea integrală este considerată ca un proces de înmulţire asexuată. Holoturiile aparţin celor mai vechi echinoderme, însă pe baza fosilelor conservate, a spiculelor calcaroase, de mărime microscopică, nu se pot trage concluzii cu privire la evoluţia lor filogenetică.
