Despre păsări

Încrengătura Craniata 

Subîncrengătura Gnathostomata Supraclasa Tetrapoda

Clasa Aves = Păsări

Subclasa Paleognathae - Păsări alergătoare (struţi, kiwi)
Subclasa Neognothae-Păsări zburătoare cu numeroase ordine

Aproape oriunde vom colinda pe globul nostru pământesc vom întâlni mişcarea elegantă, în aer, a păsărilor, care-şi vestesc prezenţa, de cele mai multe ori, şi prin "glasul" lor inimitabil. Pe ţărmurile îngheţate de la poli, în tundrele arctice, în deşerturi, pe apele oceanelor, pe vârfuri de munte pretutindeni omul este întâmpinat de aceste vietăţi. Păsările reprezintă o lume minunată prin diversitate, obiceiuri, valoare economică, har de a stimula imaginaţia înaripată a omului. De la bijuteriile cât unghia ale colibrilor până la masiva siluetă a păsărilor girafă, cum sunt numiţi struţii, de la elegantele păsări ale paradisului până la uriaşii stăpâni ai văzduhului, fregatele şi condorii, care stăpânesc întinderile oceanice sau inaccesibilele piscuri ale Anzilor, păsările îşi aduc nota caracteristică de formă, culoare şi dinamism la peisajul Terrei. De aceea din cele mai vechi timpuri păsările au intrat în atenţia omului. Mitologia popoarelor le confirmă prezenţa în rândul fiiţelor supranaturale sau a zeităţilor, iar folclorul de pe toate meridianele lumii este plin de prea frumoasele legende inspirate de păsări.
Din cele mai vechi timpuri omul a văzut în păsările comestibile o sursă de hrană, în cele cântătoare un izvor de desfătare, în cele cu penaj frumos, materie primă fie pentru cerinţele modei europene, fie pentru confecţionarea costumelor rituale la unele populaţii băştinaşe de pe alte continente.
România este una din puţinele ţări înzestrate de natură cu nenumărate bogăţii naturale, strânse într-o neîntrecută armonie.
Marea şi muntele, şesul şi dealul, pădurea şi stepa, numeroasele ape curgătoare, clima, pământul roditor, vegetaţia bogată şi variată au creat condiţii prielnice pentru traiul înaripatelor. Aşa se explică de ce ţara noastră posedă una dintre cele mai bogate faune ornitologice.
Din cele circa 8600 de specii de păsări în Asia şi Europa se întâlnesc 1.100 specii. În România trăiesc 356 specii ceea ce reprezintă 33% din avifauna acestor continente.
Una dintre cele mai interesante regiuni de pe întreg globul este Delta Dunării care, prin variaţia, bogăţia şi frumuseţea faunei, întrece cele mai cunoscute delte din lume. Delta noastră este în toate anotimpurile plină de lumea înaripatelor. Aici, în acest colţ de basm este împărăţia păsărilor, este paradisul lor.
Cele circa 8600 specii, însumând mai bine de 75 miliarde de exemplare îşi trag originea din acel greoi Archaepteryx care, în urmă cu 150 milioane de ani nu-şi lepădase încă toate caracterele de reptile.
Natura a fost darnică cu păsările. Dintre toate vieţuitoarele, ele sunt înzestrate cu mijloacele cele mai perfecte şi mai variate pentru mişcare.
Toate păsările şi numai ele, sunt acoperite cu pene uşoare, rezistente, rele conducătoare de căldură, elastice şi adesea viu colorate. Învelişul de pene le ajută la zbor, în menţinerea căldurii le apără de umezeală şi le face atrăgătoare prin curcubeul culorilor.
Aparatul respirator al păsărilor prelungit prin sacii aerieni este adaptat consumului intens de oxigen necesar pentru producerea unei cantităţi mari de energie cerut de mişcarea lor continuă. Scheletul uşor (oase pneumatice) lipsa dinţilor,carena osului pieptului sunt alte mijloace necesare pentru zbor.
Aceste tetrapode homeoterme, adaptate la zbor, cu corpul fusiform şi mersul biped, cu creierul dezvoltat şi simţurile perfecţionate, cu inima voluminoasă comparativ cu a reptilelor sunt animale foarte mobile şi fac mişcări foarte variate: mers, salt, alergat, căţărat, înot şi zbor. Zborul este cel mai perfect, mai rapid şi mai avantajos mod de locomoţie. El asigură cea mai mare libertate de mişcare, şterge hotarele dintre uscat şi mare, iar munţii, deşerturile şi oceanele nu mai reprezintă piedici de netrecut. Prin zbor pasărea ajunge mai repede la locul care-i oferă hrană şi adăpost, prin zbor îşi urmează prada şi scapă mai uşor de pericol.
La nicio specie de animale procesele fiziologice nu sunt atât de intense ca la păsări. Inima omului bate de 75-80 de ori pe minut. La curcan pulsul este de 90, la găină 210, la stăncuţă 340, la rândunică 800, la colibri 1000.
Viaţa atât de agitată a păsărilor cere un consum mare de energie, poate mai mare decât al tuturor animalelor.
Păsările au nevoie de hrană multă şi de bună calitate. Unele păsări mănâncă toată ziua. Cantitatea de nectar consumat pe zi de o pasăre colibri este de două ori mai grea decât corpul ei. O privighetoare sau un piţigoi mănâncă zilnic insecte în greutate egală cu greutatea corpului lor.
Toate păsările au un rol bine definit în păstrare echilibrului biologic. Nimicind rozătoare, insecte şi larvele lor ele apără o bună parte din recoltă. Răpitoarele de zi formează o armată de agenţi sanitari care distrug cadavrele de animale sălbatice.
Fiind răspândite pe întreg glob pământesc, păsările au o mare importanţă economică. Unele au fost domesticite şi sunt crescute pentru carne, ouă, puf, pene şi chiar pentru frumuseţea penajului şi activităţi sportive. Multe păsări sălbatice sunt vânate pentru carnea şi penele lor. Cele mai multe sunt folositoare pentru că se hrănesc cu insecte dăunătoare culturilor, cu ouăle şi larvele acestora, cu melci, cu mamifere rozătoare şi cu seminţe de plante dăunătoare. Pentru grădini, livezi de pomi şi păduri cele mai folositoare sunt: piţigoii, muscarii, pitulicile, ciocănitoarele, silviile, cintezele, fâsele, cucul, ţicleanul, cojoaica, guşă roşie, pupăza şi multe altele.
Pentru culturile de cereale şi alte plante de cultură cele mai folositoare sunt: graurii, prepeliţele, ciocârliile, presurile, codobaturile şi sticleţii care îşi hrănesc puii cu insecte şi larve de insecte iar ca adulţi, pe lângă insecte consumă şi seminţele multor plante nefolositoare, scaieţi şi buruieni.
  Lăcustarul distruge un număr mare de lăcuste, iar vânturelul, vânturelul de seară şi vânturelul mic, deşi sunt păsări răpitoare consumă mai ales lăcuste, coropişniţe şi şoareci rareori şopârle şi păsări. Dintre păsările răpitoare folositoare sunt şorecarul, striga, cucuveaua, ciuful şi unii huhurezi care stârpesc o mulţime de rozătoare de pe câmpii din păduri şi de pe lângă aşezările omeneşti. O strigă aciuată pe lângă casa omului stârpeşte mai mulţi şoareci şi şobolani decât ar face-o trei pisici.
Pentru a ne asocia, păsărilor folositoare, în lupta contra insectelor şi rozătoarelor dăunătoare, trebuie să le atragem şi să le colonizăm în număr cât mai mare în livezi şi grădini, să le oferim locuri şi mijloace de cuibărit, să le apărăm contra duşmanilor, să le procurăm apa şi hrana necesară pe timp de iarnă celor sedentare. Când zăpada acoperă culturile şi tufişurile, când frigul se înăspreşte, păsările mici suferă mult de foame, de frig şi pier în număr mare. Atunci trebuie să le oferim hrana necesară, seminţe de floarea soarelui, de cânepă al căror conţinut uelios dă păsărilor căldura necesară şi le fereşte de îngheţ, să prindem de crengile copacilor bucăţi de seu sau de slănină, să le oferim boabe de cereale sau uruială. În nici un caz nu trebuie hrănite cu miez de pâine sau mămăligă care fermentează în stomacul lor şi le cauzează moartea.
Îngrijirea păsărilor folositoare trebuie să fie una din preocupările plăcute ale tineretului, în special ale copiilor. Din toate vieţuitoarele pământului omul a găsit cea mai mare înrudire sufletească cu păsările. De ele se simte legat, lor le acordă simpatie şi dragoste. În legende, în cântece, în doine, în poeziile populare păsările ocupă locul imediat după flori. Poeţii din toate timpurile le-au cântat.
Reprezentând o parte din peisaj, păsările sunt în acelaşi timp podoaba lui aleasă. Înzestrate de natură cu vioiciune, cu mare putere de viaţă ele sunt şi cele mai animate fiinţe din natură. Acolo unde lipsesc păsările şi cea mai frumoasă privelişte pare goală, lipsită de viaţă. Generaţia noastră are datoria să le ocrotească, să lase generaţiilor viitoare bogăţiile şi frumuseţile naturii în stare mai bună şi în cantităţi sporite decât le-a primit de la generaţiile precedente.