Jos

16 octombrie 2013

Despre

Despre


De încrengătura animalelor vertebrate se leagă pentru fiecare dintre noi o noţiune precisă. Legăturile omului cu animalele vertebrate sunt variate. Încă din copilărie el se împrieteneşte cu câinele domestic şi cu pisica, sau depune firmituri de pâine pentru păsărele în faţa ferestrei.
În excursiile în aer liber, dintre diferitele animale, aproape numai vertebratele atrag privirile trecătorului prin comportarea, structura sau glasul lor. Laptele, ouăle şi carnea nu s-ar putea găsi pe lista noastră de bucate fără existenţa vertebratelor. 
Pe uscat, în aer şi în apă, în nopţile reci polare şi în arşiţa dogoritoare şi uscată a pustiului, vertebratele se întâlnesc într-o varietate inepuizabilă de forme.
Există printre vertebrate unele specii pentru care simţim teamă sau repulsie, cum este de pildă cazul şerpilor sau al şobolanilor, dar există altele pentru care avem o simpatie sau un respect deosebit, fie pentru gingăşia lor, fie pentru blândeţea de care dau dovadă sau pentru forţa cu care sunt înzestrate, fie pentru inteligenţa cu care sunt dotate. 
Este suficient să amintim simpatia care o nutrim faţă de unele păsări călătoare, ca rândunelele şi berzele ce vin să-şi petreacă vara la noi. Sau să ne gândim la gingăşia veveriţelor din parcuri ce nu se sfiesc de multe ori să servească din mâna noastră nucile ce li le oferim. Nu mai vorbim de admiraţia ce o purtăm elefanţilor, aceşti coloşi de peste 3000 kg greutate, cu o forţă unanim recunoscută, ce contrastează cu blândeţea privirii. Alteori simpatia e amestecată cu frica, obligându-ne, parcă, la un sentiment de respect, cum se întâmplă, de exemplu, cu leii, aceşti regi neîncoronaţi ai lumii animale. 
Dar delfinii, care au stârnit o vie curiozitate încă din cele mai vechi timpuri, nu atât datorită frumuseţii, gingăşiei sau forţei cu care sunt înzestraţi cât mai mult unor întâmplări care i-au situat pe de o parte printre prietenii omului, iar pe de alta, printre cele mai inteligente animale.
Este de neconceput şi aproape compromiţător cum ne petrecem o viaţă întreagă în mijlocul lumii animalelor, adevărate minuni ale naturii, care o însufleţesc şi-i dau un farmec deosebit, fără să o cunoaştem.
Site-ul se adresează și copiilor, care prin firea şi energia lor sunt mai legaţi de natură, mai îndrăgostiţi de tot ce este mişcare şi viaţă în lumea asta liberă. Ei sunt mai aproape, prin imaginaţia lor, de tot ce este măreţie şi basm. Cine nu cunoaşte trăieşte într-o lume mai săracă din care nu cunoaşte poate ceea ce este mai frumos.
Delectarea adevărată, onestă şi sănătoasă a copiilor nu este jocul cu pistoale şi puşti oarbe ci descoperirea acestei lumi vii. Viaţa în plin aer, sub văzduh, cu înţelegerea şi cunoaşterea a tot ce e vietate, e cea mai bună şcoală şi cea mai mare împărtăşire a frumosului, de aceea vă invităm în lumea lor, a fiinţelor.