Ochii peștilor
De regulă la ochii peştilor lipsesc pleoapele. Numai unii peşti ca rechinii au membrană care acoperă ochii, iar chefalii au o pleoapă grăsoasă care acoperă o parte din ochi.
Retina ochiului este înzestrată cu toate elementele unei înregistrări perfecte a obiectelor.
Cristalinul este sferic, voluminos şi are un mare indice de refracţie, nu este elastic, nu se poate deforma şi deci acomodarea pentru vederea la diferite distanţe lipseşte. Acomodarea vederii se face prin mişcarea cristalinului înainte şi înapoi de un muşchi mic, numit clopotul lui Haller.
Corneea are o slabă convexitate. 
Lipsesc glandele lacrimale. Forma şi mărimea ochiului la peşti diferă.
Ochii mici sunt prezenţi la peştii care nu văd bine (somnul).
Ochii mari la peştii cu vederea ageră (ştiuca).
La peştii abisali apar ochi telescopici, ochi reduşi sau lipsesc.
Ştiuca îşi prinde prada folosindu-se în special de ochi.
O ştiucă orbită nu poate percepe hrana cu ajutorul mirosului sau al gustului, chiar dacă această hrană e pusă în apropierea botului, în schimb ea prinde peştişorii care înoată folosindu-se de simţul liniei laterale.
Peştii care au ochi mari sunt prevăzuţi cu conuri mari şi bine dezvoltate, la unii chiar duble.
La cei cu ochi rudimentari, conurile sunt mici, reduse ca număr sau lipsesc total. La peştii de lumină bastonaşele au dimensiuni mari dar sunt reduse ca număr. La fel la peştii de amurg cu ochi bine dezvoltaţi.
Pentru întărirea luminii slabe, la unii peşti de amurg sub retină se mai găseşte o substanţă luminoasă (guanină) care retrimite în bastonaşe lumina ce le-a străbătut odată, întărind astfel senzaţia luminoasă. 
Simţul văzului depinde de gradul de convexitate al cristalinului şi de poziţia ochilor. Peştele este în general miop deoarece sfericitatea cristalinului nu-i permite să distingă obiecte înconjurătoare dincolo de distanţa de 10 m.
Vederea este mai bună la peştii la care ochii sunt aşezaţi alături. Majoritatea peştilor au o vedere monooculară. 
Peştii văd obiectele de pe mal strâmbe şi dislocate datorită refracţiei.
Peştii pot fi dresaţi nu numai la diferite culori cunoscute nouă, dar şi la diferite raze ultraviolete, care nu sunt recepţionate de ochiul omului.
Ochiul peştilor distinge bine diferite gradaţii de culori cenuşii de la negru până la alb.
Prin dresaj s-a putut dovedi că peştii percep forma corpului. Astfel Herste (1929) a demonstrat că peştii deosebesc cubul de piramidă, cercul de oval, triunghiul de pătrat şi pot fi dresaţi pentru anumite litere ca L şi R.
Toate acestea arată că ochiul peştilor este un organ perfect însă vederea în apă este diferită din cauza turbidităţii şi pătrunderii dificile a razelor de lumină în grosimea apei.
