Despre reptile

Încrengătura Craniata-Vertebrate 

Subîncrengătura Gnathostomata-Vertebrate cu fălci 

Supraclasa Tetrapoda-Vertebrate cu patru picioare 

Clasa Reptilia-Reptile 

Ordinul Chelonia-Broaşte ţestoase 

Ordinul Squamata 

Subord. Lacertilia (Sauria)-Şopârle 

Subord. Serpentes (Ophidia)-Şerpi 

Ordinul Crocodilia (Loricata)-Crocodili

Reptilele în sensul strict al cuvântului sunt animale apode sau cu membre scurte, slab dezvoltate, din care cauză când se deplasează ating pământul cu partea lor ventrală (se târăsc). 

Sunt acele vertebrate care au reuşit primele să părăsească complet mediul acvatic, chiar dacă unele forme s-au reîntors mai târziu la viaţa lor de apă. Reptilele actuale, împărţite în patru ordine binedefinite reprezintă numai rămăşiţele restrânse ale unei clase de vertebrate bogat repartizate în trecut. Înainte cu aproximativ 300.000.000 ani, în carbonifer, au apărut pentru prima dată reptile, care se trăgeau din forme asemănătoare stegocefalilor (broaşte cu platoşe). În era mezozoică, mai ales în jurasic şi cretacic, reptilele au ajuns la cea mai puternică dezvoltare, ocupând toate teritoriile propice animalelor cu temperatura variabilă (poikiloterme). Au luat, astfel naştere forme terestre ca dinosaurii, forme acvatice ca ichtiosaurii şi plesiosaurii, precum şi reptile zburătoare ca pterodactilidele. La sfârşitul cretacicului această diversitate dispare şi numai formelor puţin specializate le-a fost dat să supravieţuiască perioadelor următoare; acestea sunt: saurofidienii (şopârle şi şerpi) rincocefalii şi crocodilii care pot fi derivaţi din reptilele cotilosauriene străvechi, precum şi broaştele ţestoase ale căror origini sunt puţin cunoscute. 

Marea majoritate a celor circa 6.000 de specii de reptile actuale se găsesc în ţările ecuatoriale. Numai puţine specii depăşesc cercul polar sau o altitudine ceva mai mare. Numai vipera, şopârla de munte şi alte câteva şopârle, se găsesc la înălţimi considerabile, unele complet izolate, la o altitudine de peste 5.000 m, ca în Himalaya. În România întâlnim 21 specii de reptile. 

În sud ele sunt mai mari, mai frumos colorate şi cu indivizi mai numeroşi deoarece temperaturile mai înalte intensifică activitatea biologică a reptilelor în toate privinţele. În India şi în regiunile tropicale ale Americii de Sud, în Australia şi în zonele calde ale Africii, reptilele apar în diversitatea lor cea mai mare, unele trăind pe teren umed, altele în cele mai calde deşerturi ale lumii. Întotdeauna, însă, ele sunt legate, mai mult sau mai puţin, de acelaşi teritoriu; migraţiile prea îndepărtate nu fac parte din manifestările lor de viaţă. 

Modul de deplasare al reptilelor depinde de dezvoltarea membrelor. Ele se târăsc, aleargă, se caţără, sar, înoată sau plutesc în aer într-un zbor planat.

O caracteristică a reptilelor este capacitatea de autotomie şi regenerarea părţilor pierdute ale corpului îndeosebi a cozii. 

Cam toate reptilele înghit prada întreagă; numai broaştele ţestoase şi crocodilii muşcă bucăţi din pradă. 

În comparaţie cu peştii şi batracienii, creierul reptilelor are o dezvoltare simţitor mai mare, deşi rămâne mult în urma creierului păsărilor şi mamiferelor. Aceasta se răsfrânge asupra modului de procurare a hranei care se face cu eforturi mai complexe ca la amfibieni. În ce priveşte coloritul, ele, nu rămân în urma nici unei alte clase de animale. El este adaptat locului de trai şi este legat de aspectul terenului, al frunzişului, al scoarţei copacilor. Sub influenţa excitaţiilor externe sau interne care pot produce indispoziţii, foame, frică, unele reptile îşi pot schimba coloritul. Ca şi la batracieni, în piele, există celule pigmentate, ale căror substanţe colorate se pot răspândi sau se pot concentra într-un singur punct.

Există multe specii ca: agame, iguane, varani şi geckonide, care îşi schimbă culoarea în perioda de împerechere, aceasta fiind expresia unei exictaţii psihice. Scheletul reptilelor este aproape complet osificat. Numărul vertebrelor variază mult după lungimea corpului: la broaştele ţestoase el poate fi cu puţin peste 30, la şerpi el poate depăşi 400 de vertebre. Pentru prima oară în seria vertebratelor la ele apare un adevărat coş toracic.

Un interes deosebit, la reptile, îl prezintă organul parietal sau ochiul pineal, care este, o evaginare a plafonului creierului intermediar, având structura unui ochi de vertebrat, cu formaţiuni lenticulare şi cristalin, cu celule senzoriale sensibile la lumină şi cu legături nervoase cu creierul.

Este dispus pe creştetul capului, sub un înveliş transparent de piele. La strămoşii vertebratelor actuale el trebuie să fi jucat un rol mai mare. În legătură cu funcţia sa actuală cercetările nu sunt complet încheiate. 

După felul cum îşi procură hrana, cu excepţia broaştelor ţestoase de uscat, a unor broaşte ţestoase de apă dulce şi a unor şopârle, pot fi considerate animale de pradă. Nu există aproape nici o clasă de animale pe care reptilele să n-o atace. Formele mai mici se hrănesc mai ales cu insecte, viermi şi scoici. Şerpii atacă în general animale vertebrate. În comparaţie cu celelalte clase de vertebrate, importanţa economică a reptilelor este foarte redusă. 

Foloase directe aduc reptilele prin pielea, solzii, carnea şi ouăle lor. Din veninul şerpilor se prepară azi multe medicamente. Şopârlele se hrănesc cu insecte şi moluşte dăunătoare, şerpii se hrănesc cu rozătoare. În ţinuturile tropicale ale Africii şi Americii, unii şerpi uriaşi (în special Boa) sunt ţinuţi în magazii de cereale pentru a stârpi rozătoarele. Tot pentru acest motiv sunt toleraţi pe lângă case, în America şi Asia de Sud, mulţi şerpi veninoşi. Din ouăle de broaşte ţestoase se extrage un ulei comestibil foarte fin şi un ulei mai puţin fin, din care se fabrică săpun. Din solzii de pe ţestul caretului se face bagaua din care se confecţionează rame de ochelari, plăsele de cuţite, pieptăne.