Știați că...

• ✅ În regiunile calde se întâlnesc peste 160 de specii de şopârle în formă de vergea (Tejidae). Cea mai cunoscută este tejul sau şopârla uriaşă (Tupinambis teguiscin). Lungimea totală este de peste 1,5 m. Hrana sa preferată o constituie ouăle, de aceea este cunoscută ca hoţ de ouă de găină. Mănâncă însă şi pui, şoareci, broaşte, viermi şi insecte. Carnea este gustoasă. Grăsimea se întrebuinţează ca medicament, iar pielea pentru marochinărie fină.
• ✅ Singurele şopârle cu adevărat veninoase aparţin familiei şopârlelor scorţoase (Helodermatidae). Dacă gila (Heloderma suspectum) este iritată şuieră, scuipă, din gură îi curge o secreţie lipicioasă şi până la urmă muşcă. Otrava este suficientă pentru a omorâ animalele mai mici în câteva minute, iar la animalele mai mari provoacă paralizii, crampe, umflături sau tulburări în starea generală. Chiar şi pentru om muşcătura provoacă simptome neplăcute, iar după unele date, este chiar mortală. Trăieşte exclusiv în Arizona şi în Noul Mexic, în partea de vest a Munţilor Cordilieri.
• ✅ Varanul din Komodo (V.Komodoensis) cu aspect de şopârlă uriaşă, nu depăşeşte lungimea de trei metri şi nu 6-8 m cât s-a atribuit în relatările exagerate ale presei de popularizare. Nu este puţin adevărat că priveliştea unei şopârle actuale lungă de 2-3 m este un eveniment excepţional.

Știați că

• ✅ Iguanele din genul Anolis sunt foarte legate de locul de trai. Masculul are un simţ puternic al proprietăţii teritoriului şi încearcă să gonească oricare altă şopârlă care pătrunde în spaţiul său. La observarea intrusului ia o poziţie de intimidare: îşi îndreaptă corpul, dă de mai multe ori din cap şi umflă sacul de la gât expunând coloritul viu şi izbitor al acestuia. Iguanele în caz de pericol se umflă, îşi lărgesc sacul laringian şi şuieră; uneori încearcă să-şi muşte adversarul.
• ✅ La familia agamelor din care face parte dragonul zburător (Draco volans) dinţii sunt diferenţiaţi în incisivi şi măsele.
• ✅ O apariţie deosebită printre agame est molochul (Moloch horridus) care trăieşte numai în sudul şi vestul Australiei şi este numit de colonişti "şopârlă ţepoasă" sau "drac ţepos" deoarece capul, trunchiul şi coada sunt acoperite cu plăci neregulate fiecare având câte un spin de felul ţepilor de trandafiri, de mărimi variate şi îndoiţi în chip diferit. Se hrăneşte cu furnici şi resturi vegetale. Este un animal inofensiv.
• ✅ O familie de reptile răspândite în toate colţurile lumii este familia şopârlelor scurmătoare sau sfredelitoare (Scincidae). Scincidul comun sau oficinal (de farmacie) se usca, se măcina şi se folosea în timpurile vechi drept medicament împotriva diferitelor vătămări ale corpului. Ca urmare a fost decimat din cauza comercializării produselor ce se extrăgeau din corpul său.

Ştiaţi că…

• ✅ Şopârla cu arcadă sau tuatara (Hatteria punctata, Sphenodon punctatus) este cea mai veche reptilă. Posedă caracteristicile celor mai primitive reptile ce au existat pe lume. Rudele sale apropiate au fost găsite ca fosile în straturile din mezozoic.

• ✅ Geconidele sunt de obicei animale mici, unele dintre ele aparţin celor mai mici reptile. Cel mai mare reprezentant al acestui gen este Gecko stentor din Arhipelagul Malaiez care atinge lungimea de 36 cm, nocturn, care scoate sunete puternice formate din două silabe. Gecoul tropical (G. gecko) cam de aceeaşi mărime din Asia de Răsărit denumit tokch sau tokai scoate sunete pătrunzătoare "to-keh" sau "gek-oh" întrerupte de un fel de tuşit uşor. Trăieşte în case şi pe copaci. În unele regiuni, localnicii îl consideră animal aducător de noroc. Noaptea vânează insecte, geconide mici şi chiar şoareci. Când este atacat se apără prin muşcături puternice.
• ✅ Geconul zidurilor, frecvent în ţările din jurul Mării Mediterane, se găseşte pe ziduri şi stânci în număr mare, ocazional şi în locuinţe. Urcă foarte uşor pe geamuri, pereţi şi plafoane. Distruge un număr mare de muşte şi ţânţari de aceea este protejat de populaţia locală.
• ✅ Pe podişurile secetoase ale Mexicului trăieşte iguana broască (Phrynosoma cornutum) cu trupul lat şi coada scurtă dând impresia unei broaşte. Ziua vânează furnici şi păianjeni mici, noaptea se afundă în nisip. Când animalul este atacat, el stropeşte cu sânge din colţurile ochilor.

În împărăţia dinosaurilor

Toate basmele sunt populate cu fiinţe fantastice: zmei, balauri cu şapte capete, scorpii veninoase pe care fantezia omului le-a înzestrat cu înfăţişări hidoase. 
Şi totuşi, imaginaţia basmelor este lăsată cu mult în urmă de fantezia naturii care a zămislit în carne şi oase, în cuprinsul erei mijlocii (Era Mezozoică) o sumedenie de monştri în faţa cărora pălesc toate plăsmuirile omeneşti. 

Dacă încercăm să reconstituim ce s-a petrecut în acea perioadă ne vom simţi nişte biete furnici pe lângă monştri ce-i vom întâlni, sub ai căror paşi pământul se cutremură. 

Din fericire nu trebuie să fim din cale-afară de prevăzători, deoarece aceste matahale lipsite de inteligenţă sunt cumsecade. 

Privim uimiţi cum defilează prin faţa noastră un uriaş al cărui trup în poziţie verticală întrece înălţimea unei case, Iguanodon, un Brontozaurus cam de 25 metri lungime şi 8 metri înălţime, cam 50 de tone greutate, adică 5 vagoane de tren încărcate. 

Nu întârzie să-şi facă apariţia un Diplodocus şi un Gigantosaurus care-şi trag anevoie povara trupului lor de două ori mai greu decât al unei balene. 

Cu o înfăţişare războinică îşi face apariţia un Stegosaurus ce poartă pe spate două rânduri de plăci triunghiulare, cam de o jumătate de metru. La fel de ciudat este şi Ankylosaurus cu spinarea apărată de o cuirasă de solzi mari, cât ţiglele de pe acoperişul caselor. 

Cu o înfăţişare teribilă apare un Triceratops, un fel de rinocer gigant care poartă trei coarne, două lungi de aproape un metru, înfipte în frunte şi unul mai scurt şi mai gros aşezat pe nas. Ceafa şi fălcile sunt apărate de un uriaş scut osos. Un tropot asurzitor anunţă sosirea unui grup de şopârle gigantice, cu înfăţişare de cangur, cu o gură largă înarmată cu pumnale cât palma. 

Recunoştem Ceratosaurus cu un corn în frunte, alături de Allosaurus şi un Tyrannosaurus, spaima reptilelor ierbivore. Sunt înfricoşătoarele reptile carnivore. 

În împărăţia oceanului mezozoic întâlnim reptile terestre, care au pătruns atrase de hrana abundentă. 

Recunoaştem Ichtiozaurusul după înfăţişarea lui de peşte. Corpul suplu atinge 12 m lungime. Spre deosebire de restul reptilelor care se înmulţesc prin ouă, depuse în nisip, care se clocesc singure la soare, ichtiozaurii nasc puii vii. 

Într-un alt punct al mării dăm peste principalul său concurent Pleziozaurus, un pic mai mare dar mult deosebit la înfăţişare. 

Aproape jumătate din lungimea reptilei o reprezintă un gât lung şi flexibil în vârful căruia se agită un cap mic. Corpul are forma de luntre lată, cu două perechi de lopeţi puternice şi o coadă scurtă servind drept cârmă. Pluteşte asemenea unei lebede pe suprafaţa mării. 

Aceştia împărţeau prada bogată a oceanelor mezozoice cu Mezozaurii lungi de peste 12 m şi Geozaurii strămoşii crocodililor. 

Fără îndoială că numărul uriaş de insecte ce-şi duceau viaţa în coroanele copacilor înalţi a atras reptilele terestre, mai ales în regiunile cu hrană săracă. Pietrele păstrează imaginea ciudată a acestor reptile. Ele sunt cunoscute sub numele de Pterosaurieni adică de "şopârle cu aripi". 

Cea mai veche reptilă zburătoare, Ramaphorhynchus aducea puţin cu un liliac uriaş, lung de 4-5 m. Aripile membranoase măsurau 3-4 m. Mai curioasă este o altă reptilă zburătoare, Pteranodon, ale cărei aripi lungi de 8 m întreceau aproape de trei ori pe ale celui mai mare vultur de astăzi. Pterosaurienii au pierit fără să lase urmaşi, atunci când întregul neam al reptilelor uriaşe s-a stins brusc în pragul noii ere, a cărei climă şi vegetaţie nu le-au mai fost prielnice.

Despre reptile

Încrengătura Craniata-Vertebrate 

Subîncrengătura Gnathostomata-Vertebrate cu fălci 

Supraclasa Tetrapoda-Vertebrate cu patru picioare 

Clasa Reptilia-Reptile 

Ordinul Chelonia-Broaşte ţestoase 

Ordinul Squamata 

Subord. Lacertilia (Sauria)-Şopârle 

Subord. Serpentes (Ophidia)-Şerpi 

Ordinul Crocodilia (Loricata)-Crocodili

Reptilele în sensul strict al cuvântului sunt animale apode sau cu membre scurte, slab dezvoltate, din care cauză când se deplasează ating pământul cu partea lor ventrală (se târăsc). 

Sunt acele vertebrate care au reuşit primele să părăsească complet mediul acvatic, chiar dacă unele forme s-au reîntors mai târziu la viaţa lor de apă. Reptilele actuale, împărţite în patru ordine binedefinite reprezintă numai rămăşiţele restrânse ale unei clase de vertebrate bogat repartizate în trecut. Înainte cu aproximativ 300.000.000 ani, în carbonifer, au apărut pentru prima dată reptile, care se trăgeau din forme asemănătoare stegocefalilor (broaşte cu platoşe). În era mezozoică, mai ales în jurasic şi cretacic, reptilele au ajuns la cea mai puternică dezvoltare, ocupând toate teritoriile propice animalelor cu temperatura variabilă (poikiloterme). Au luat, astfel naştere forme terestre ca dinosaurii, forme acvatice ca ichtiosaurii şi plesiosaurii, precum şi reptile zburătoare ca pterodactilidele. La sfârşitul cretacicului această diversitate dispare şi numai formelor puţin specializate le-a fost dat să supravieţuiască perioadelor următoare; acestea sunt: saurofidienii (şopârle şi şerpi) rincocefalii şi crocodilii care pot fi derivaţi din reptilele cotilosauriene străvechi, precum şi broaştele ţestoase ale căror origini sunt puţin cunoscute. 

Marea majoritate a celor circa 6.000 de specii de reptile actuale se găsesc în ţările ecuatoriale. Numai puţine specii depăşesc cercul polar sau o altitudine ceva mai mare. Numai vipera, şopârla de munte şi alte câteva şopârle, se găsesc la înălţimi considerabile, unele complet izolate, la o altitudine de peste 5.000 m, ca în Himalaya. În România întâlnim 21 specii de reptile. 

În sud ele sunt mai mari, mai frumos colorate şi cu indivizi mai numeroşi deoarece temperaturile mai înalte intensifică activitatea biologică a reptilelor în toate privinţele. În India şi în regiunile tropicale ale Americii de Sud, în Australia şi în zonele calde ale Africii, reptilele apar în diversitatea lor cea mai mare, unele trăind pe teren umed, altele în cele mai calde deşerturi ale lumii. Întotdeauna, însă, ele sunt legate, mai mult sau mai puţin, de acelaşi teritoriu; migraţiile prea îndepărtate nu fac parte din manifestările lor de viaţă. 

Modul de deplasare al reptilelor depinde de dezvoltarea membrelor. Ele se târăsc, aleargă, se caţără, sar, înoată sau plutesc în aer într-un zbor planat.

O caracteristică a reptilelor este capacitatea de autotomie şi regenerarea părţilor pierdute ale corpului îndeosebi a cozii. 

Cam toate reptilele înghit prada întreagă; numai broaştele ţestoase şi crocodilii muşcă bucăţi din pradă. 

În comparaţie cu peştii şi batracienii, creierul reptilelor are o dezvoltare simţitor mai mare, deşi rămâne mult în urma creierului păsărilor şi mamiferelor. Aceasta se răsfrânge asupra modului de procurare a hranei care se face cu eforturi mai complexe ca la amfibieni. În ce priveşte coloritul, ele, nu rămân în urma nici unei alte clase de animale. El este adaptat locului de trai şi este legat de aspectul terenului, al frunzişului, al scoarţei copacilor. Sub influenţa excitaţiilor externe sau interne care pot produce indispoziţii, foame, frică, unele reptile îşi pot schimba coloritul. Ca şi la batracieni, în piele, există celule pigmentate, ale căror substanţe colorate se pot răspândi sau se pot concentra într-un singur punct.

Există multe specii ca: agame, iguane, varani şi geckonide, care îşi schimbă culoarea în perioda de împerechere, aceasta fiind expresia unei exictaţii psihice. Scheletul reptilelor este aproape complet osificat. Numărul vertebrelor variază mult după lungimea corpului: la broaştele ţestoase el poate fi cu puţin peste 30, la şerpi el poate depăşi 400 de vertebre. Pentru prima oară în seria vertebratelor la ele apare un adevărat coş toracic.

Un interes deosebit, la reptile, îl prezintă organul parietal sau ochiul pineal, care este, o evaginare a plafonului creierului intermediar, având structura unui ochi de vertebrat, cu formaţiuni lenticulare şi cristalin, cu celule senzoriale sensibile la lumină şi cu legături nervoase cu creierul.

Este dispus pe creştetul capului, sub un înveliş transparent de piele. La strămoşii vertebratelor actuale el trebuie să fi jucat un rol mai mare. În legătură cu funcţia sa actuală cercetările nu sunt complet încheiate. 

După felul cum îşi procură hrana, cu excepţia broaştelor ţestoase de uscat, a unor broaşte ţestoase de apă dulce şi a unor şopârle, pot fi considerate animale de pradă. Nu există aproape nici o clasă de animale pe care reptilele să n-o atace. Formele mai mici se hrănesc mai ales cu insecte, viermi şi scoici. Şerpii atacă în general animale vertebrate. În comparaţie cu celelalte clase de vertebrate, importanţa economică a reptilelor este foarte redusă. 

Foloase directe aduc reptilele prin pielea, solzii, carnea şi ouăle lor. Din veninul şerpilor se prepară azi multe medicamente. Şopârlele se hrănesc cu insecte şi moluşte dăunătoare, şerpii se hrănesc cu rozătoare. În ţinuturile tropicale ale Africii şi Americii, unii şerpi uriaşi (în special Boa) sunt ţinuţi în magazii de cereale pentru a stârpi rozătoarele. Tot pentru acest motiv sunt toleraţi pe lângă case, în America şi Asia de Sud, mulţi şerpi veninoşi. Din ouăle de broaşte ţestoase se extrage un ulei comestibil foarte fin şi un ulei mai puţin fin, din care se fabrică săpun. Din solzii de pe ţestul caretului se face bagaua din care se confecţionează rame de ochelari, plăsele de cuţite, pieptăne.